DE CE SUNT VICTIMELE CAPTIVE ÎN RELAȚII ABUZIVE? – ACUMSTII.RO

Giulia Crișan, avocat Asociația Anais – transcript video

Abuzul verbal… După ani de zile, ele nici nu îi mai percep ca pe un abuz. Intră cumva în limbajul lor comun.

Faptul că el nu îi spune pe nume, nu îi spune iubita mea, ci îi aduce tot felul de injurii, nu mai are aceeași complexitate sau același efect asupra ei (n.r. asupra victimei)

Asta pentru că sunt altele deasupra. Alte constrângeri. Faptul că o izolează de familie, ea se trezește că ar vrea să ceară ajutor și nu are cui. Ar vrea să spună, dar nu are cui. Sau se teme că nu va fi crezută.

De multe ori victimele, când discutăm în cadrul ședințelor de consiliere și le întrebăm cum s-a ajuns la situația de criză, cum s-a ajuns la actul de violență, ele spun: poate și eu sunt de vină, poate dacă nu deschideam subiectul atunci când el era nervos nu se întâmpla, poate, dacă tăceam din gură, când l-am văzut că e beat, nu se întâmpla.

Ele întâi se învinovățesc.

Apoi ar vrea să vorbească, dar le e teamă să nu fie judecate. Unele trec și peste teama asta, vorbesc, apoi constată din partea celor din jur o barieră.

Cel mai dureros este când bariera asta vine din partea familiei tale, de la care tu aștepți sprijin.

Familie care vrea să se detașeze de problemele tale și te trimite, iarăși, singură, să îți rezolvi situația și să nu îi mai deranjezi de preferat.

Apoi victima spune – “Cum să mă duc eu la poliție dacă mama mea, căreia vreau să îi spun ce se întâmplă, nu mă ascultă?”.

Pe urmă este împământenită, mai ales în mediul rural, concepția că la poliție te duci când este o faptă gravă.

Dacă te-a jignit el, te-a umilit, te-a amenințat că îți dă foc, că îți pune perna pe față când dormi, astea sunt așa… nu știa ce spune pentru că era sub influența alcoolului. La poliție de duci când e o faptă gravă.

Și atunci, victimele nu apelează.