Cristina s-a căsătorit când avea 22 de ani. A făcut doi copii și și-a întemeiat o familie.

Locuiau în aceași curte cu socrii, cu fratele soțului și familia lui. Bărbații din casă – socrul, soțul și cumnatul său, obișnuiau să bea zilnic și, de cele mai multe ori când se întâlneau cu toții acasă, seara, se îmbătau și se luau la bătaie. Femeile erau cele care trebuiau să îi despartă. Cristina, soacra și cumnata ei erau cele care încercau să aplaneze conflictul iscat între bărbați din cine știe ce motiv.  

Dar soțul ei nu era violent doar cu ceilalți bărbați din casă. Cristina tresărea de frică de fiecare dată când soțul îi spunea ceva, pe tonul autoritar pe care îl folosea mereu când i se adresa. O umilea ca să știe unde îi e locul și o punea să facă tot felul de lucruri inutile, pe care ar fi putut să le facă și singur.  

O punea să stea în genunchi ca să îi șteargă pantofii și, dacă îndrăznea să refuze, o îngenunchea el însuși pe Cristina, luând-o de păr. Și nu conta dacă de față erau și copiii. Nu îi spunea niciodată pe nume. Pentru el, ea nu era Cristina. Când o striga folosea numele unei vecine pe care toți o credeau nebună. Ba chiar o ținea cu forța pe Cristina în fața unei oglinzi, o obliga să se uite în oglindă și să spună despre ea că e o nebună.

Pentru că nu îi păsa de ceea ce văd sau aud copiii săi, soțul Cristinei umbra dezbrăcat prin casă în prezența lor, iar când bea o plesnea peste fund pe fiica sa de 12 ani, spunând că o face în glumă. Avea și o vorbă de alint pentru fetiță. Ea era “repetenta mea”. Când fiica lui a ieșit cu prietenele la mall și a ajuns acasă la ora 19.00, i-a spus că este o panaramă.

După ani și ani în care a fost martoră la violențele din familia sa, fetița a făcut o depresie și a fost internată două săptămâni într-un spital de psihiatrie, cu diagnosticul tulburare psihotică acută cu simptome de schizofrenie.

Nu a mai putut merge la școală o perioadă, iar medicul psihiatru i-a recomandat să nu mai fie expusă unor situații traumatizante provocate de conflictele familiale.

După ce fiica ei a fost externată din spital, Cristina și-a dat seama că, mai ales pentru copiii ei, nu se mai poate întoarce acasă. A mers cu fiica ei la un Centru de primire în regim de urgență a victimelor violenței domestice, a obținut ordin de protecție împotriva soțului agresor și a reușit să îl ia cu ea și pe băiețelul său de 8 ani.

Cristina și cei doi copii ai săi au obținut două ordine de protecție consecutiv, iar acum sunt găzduiți într-un alt centru de protecție a victimelor, între timp finalizându-se și procesul de divorț.