Când băiatul ei a împlinit 14 ani și a amenințat că o să plece de acasă, pentru că nu mai suportă să fie martor al violențelor tatălui său, Ecaterina și-a dat seama că separarea de soțul ei e cel mai bun lucru pe care îl poate face pentru ea și pentru copilul ei. Anii de căsătorie însemnaseră, pentru ea, un abuz constant: verbal, psihologic, economic și fizic.

Atunci când a aflat că Ecaterina vrea să divorțeze, soțul ei a bătut-o și a amenințat-o că mai bine o omoară, decât să vină un alt bărbat să doarmă în patul lui.  Chiar dacă locuința în care trăiau era proprietatea Ecaterinei, soțul său a refuzat să plece din casă, iar ea a fost nevoită să se mute într-un centru de protecție a victimelor violenței domestice, până la finalizarea divorțului și obținerea unui ordin de protecție.

Au urmat 11 ordine de protecție care au fost încălcate constant de către soțul violent și foarte multe plângeri penale făcute de Ecaterina. În ciuda ordinelor de protecție, soțul ei a continuat să o urmărească și a agresat-o fizic în plină stradă, în miezul zilei.

În cei 7 ani care s-au scurs din momentul în care a decis să divorțeze, Ecaterina s-a izolat de prieteni, și-a schimbat de mai multe ori locul de muncă și nu a mers pe stradă neînsoțită, pentru că nu avea încredere în autorități și pentru că era terifiată de gândul că soțul o va găsi și își va duce amenințarea la bun sfârșit.  

Soțul său o urmărea permanent, îi trimitea mesaje amenințătoare în care îi spunea că e pe urmele ei, o denigra în fața familiei și a cunoscuților. După divorț, băiatul a rămas exclusiv în grija mamei. Pentru a-l proteja, Ecaterina a încercat să se mute în altă țară, dar a fost nevoită să se întoarcă în România, pentru că băiatul ei nu s-a putut adapta condițiilor de școlarizare din țara în care plecaseră.