Izolarea socială este una dintre metodele prin care agresorul își menține controlul asupra victimei. Prin interzicerea relațiilor cu familia și prietenii, prin interdicția de a avea un loc de muncă, victima ajunge, treptat, să nu mai aibă niciun sprijin la care să poată apela.
Este o formă de violenţă psihologică pasivă, care constă în izolarea victimei de familie sau de prieteni.
Treptat, agresorul îi inoculează victimei ideea că nu trebuie să iasă în oraș, să vorbească la telefon sau să comunice în niciun fel cu alți oameni decât cu el.
Pentru a o convinge treptat pe victimă să renunțe la relațiile cu membri familiei sau cu prietenii, agresorul îi denigrează pe cei din jurul ei, o acuză că este infidelă sau încearcă să o convingă că relația cu el este de ajuns, dacă îl iubește cu adevărat.
Izolarea socială duce la întreruperea relaţiilor cu prieteni și membri ai familiei. Victima nu mai are sprijin din partea cunoscuților, nu mai are la cine să apeleze și nu mai are alte informații, decât cele primite de la agresor.
Omul este o ființă socială, care trebuie să aibă și relații de prietenie, pe lângă relația de dragoste. Lipsa relațiilor sociale are efecte psiholigice negative.
Scopul agresorului este de a o face pe victimă dependentă de el. Atunci când el rămâne singura persoană cu care interacționează, victima nu mai are unde să caute sprijin sau consiliere și ajunge dependentă de agresor. Începe să creadă că tot ce spune el este real, indiferent de jignirile pe care i le aduce.
